Experiența Orelor De Dimineață!

Din experiență proprie de “worker” în slujba altora, bineînțeles, am descoperit că orele de dimineață sunt cel mai greu de digerat. Sunt exact ca și Moni Columbeanu. Lungi, plictisitoare și fără țâțe. Mereu vei încerca să te sustragi de la muncă în speranța că vei găsi refugiul perfect într-o ceașcă de cafea. Fie ea și de la tonomat. Dacă mai lucrezi și-n presă, belești, cu ochii amorțiți, mutra la computerul din față și începi și te gândești: “Ce mama dracu’ caut aici la ora asta?”.

S-a întâmplat în câteva cazuri să fiu nevoit să suport orele matinale (da’ matinale în ultimu’ hal) și mi-am dat seama că-s printre puținii care au ceva împotriva trezitului cu noaptea-n cap. Cei mai mulți zici că au mâncat baterii Duracell când au crăcănat ochii dimineața și îi vezi forfotind în și așa marea zăpăceală a capitalei orei 6. “Dă forneti-ul; Vreau și eu 3 bilete de RATB; În ce parte e Calea Victoriei?; Cum ajung la mama dreacu’?” Doamne câtă energie! Dă’ unde? Habar n-am, că eu nu sunt în stare să gândesc la orele alea. Eu îmi revin abia între 10 și 12, când diclesc lumina naturală, nu aia de bec Luxten, picată din stâlpii stradali.

Oricum nu pricep ce e de făcut la ora aia. Unde să te duci? La bancă e închis, terase nu-s (și oricum dacă-ți trece prin cap să te duci la bodegă la 6 dimineața ai niște doage lipsă), ce să faci? Se duce lumea la muncă?! Așa o fi, da’ cine crapă dacă Raiffeisenu’ se deschide la 10? Cine-ar crăpa dacă agențiile imobiliare, băncile, hipermarketurile și restaurantele s-ar deschide la 10? Nimeni. Doar benzinăriile să fie non stop că poate m-apucă doru’ de casă pe la 5 dimineața și am chef să beau cafea făcută de tata, că-i mai bună. În rest dormiți naibii ca oamenii că d-aia-i Românica țară de obosiți. Nu întotdeauna se aplică regula cu “Cine se trezește dimineața, departe ajunge”. Ajunge pe dracu’. Cine se trezește cu noaptea-n cap, ajunge tot în pat. Dar mai devreme!

Ăia Care Fac Treaba Să Meargă!

În vremea remanierilor şi a depolitizării tuturor, în vremea în care avem nevoie de ajutor pe toate planurile pentru a putea merge mai departe şi pentru a ne putea descurca, există şi acţiuni inutile care au scopul de a … nu face nimic util, ci doar de a da anumite impulsuri. Impulsurile astea sunt date însă degeaba cuiva care nu ştie să le asculte şi să le pună în practică.

Ca urmare a unui management înfloritor, a domnului Naum bineînţeles, prin trustul antenelor circulă acum o echipă de la ITN Londra, care este pusă pe treabă. Scopul este unu singur. Să îmbunătăţească serviciile atât calitativ cât şi cantitativ. Adică mai pe scurt românu’ e prea bou să iasă singur dintr-o situaţie de căcăuţă, aşa că au venit englezoii. Numai că şi englezoii ăştia care ultima dată au lucrat şi au pus la punct grafica şi noua imagine a celor de la CNN au o limită. Iar când au venit, era cât pe ce să şi plece după ce au văzut situaţia de aici.

Problema adevărată e că oamenii ăştia s-au pus cu curu pe treabă, însă odată aduşi ei nu glumesc. Fac treaba, faci ca ei, bine. Nu? Este simplu. Recomandă demiterea ta pe motiv că nu te poţi integra într-un sistem bine pus la punct şi aduc pe cineva care este dispus să facă exact aşa cum zic ei. Asta bineînţeles, pentru ca treaba să meargă bine. Problema este că aici toată lumea zice ca ei, dar nimeni nu face. Din motivul ăsta nu are cum să iasă o treabă bună. Mereu există cârpeala la români.

ITN-ul a recomandat angajarea în antene a 3 oameni care să supravegheze jurnalele. Nu producători, nu editori, nu nimic. Doar “supervaizări”. Ei ar trebui să fie mintea limpede care să spună cum să fie montată o anumită ştire, cum ar trebui să fie ordinea în desfăşurătoare şi tot felul de lucruri din astea nemaipomenit de interesante. Adică, mai nimic. Nu trebuiau să facă mai nimic! Numai că mintea românului de rând ia la palme mintea şcolită la Oxford a englezoiului. “Lasă-l dreacu’ de supervaizăr. Mai bine mai dam 2 oameni afară şi luăm 1 mac. Sau şi mai bine aducem 3 oameni din ăia de zic englezoii dar îi facem packageri sau mai ştiu eu ce” Cam aşa se gândeşte pe la noi. Că doar noi suntem ăia care facem treaba să meargă.

Dictatura Ghencea! Prin Ochii Suporterului!

Dictatura de la Steaua lasă urme adânci în rândurile suporterilor. Urme atât de adânci încât unii dintre fani nu mai fac conexiunea timp-spaţiu, însă nu greşesc cu nimic aici. S-a găsit inteligentul care să facă o paralelă foarte bună între situaţia prin care trec suporterii adevăraţi şi situaţia de la clubul din Ghencea.

Enjoy!

De La Băse Pentru Popor

Trăiv-ar bine, ză prezident îz spouking,

Mă aflu aici pentru a pune un picior în faţa bocancilor guvernamentali care încearcă, cu atâta înfrigurare să vă fure prin toate metodele posibile şi imposibile. Triunghiul acesta al Bermudelor din Parlament şi din Guvern trebuie eliminat, pentru că, din câte observ eu, pe zi ce trece din ce în ce mai multe nave se scufundă sau dispar cu totul în el. Nu sunt sigur că ştiţi foarte bine despre ce tot vorbesc eu aici, dar eu îmi dau seama că am fost atâţi ani comandant de navă.

Diferenţa dintre navă şi tară nu este chiar atât de mare să ştiţi. Pe mare nu aveam pupă unicamerală iar la provă nu exista niciun Boc. Ancora era botezată Elena, iar cârma, că doar ea ne ghidează o poreclisem Ion. În ţară mă înec cu înjurături şi am rău de poluare, însă pe vas aveam cât rom vroiam. Eu şi papagalul meu, Tase nu număram ouă, număram bani de aur, căpătaţi cu titlu de răscumpărare şi de fiecare dată când învăţătoarea de pe vas, Caterina ne zicea să ne punem cu burta pe carte, făceam câte 3 zile mişto de ea.

Şi în România este la fel. Ne bazăm pe aceleaşi principii şi de aia treaba merge atât de bine. Dacă nu le aveam nici pe acestea, nu mai rămânea nimic. De aia vreau eu Parlament unicameral, că am rău de camere multe, şi oricum chiria la Casa Poporului e prea mare. Aşa luăm doar etaju’, iar cu banii rămaşi o să dăm la bătrâni mai multe compensate.

În speranţa că pe data de 10 octombrie când mi-oi anunţa eu candidatura o să fiţi alături de decizia mea, vă spun cu mâna pe suflet că din cauza salariului şi a călătoriilor bengoase pe care le tot fac, sunt pregătit să mai stau un mandat la cârma ţării.

Să trăiţi mai bine ca pân’ acum, asta doar dacă puteţi!

Al vostru, acu’ şi în mandatul viitor (sper eu)
Traian Băsescu

Unde Dai Şi Cine Crapă

Replica “Inventivitatea omoară pisici”, este o simplă absurditate din câte am ajuns să-mi dau seama. Nu le mai omoară, le fură cu totul. Şi nu le fură pe degeaba, le fură pe 20 de Euro. Da, e vorba de inventivitatea la români. Doar zilele trecute ce citeam că 7 (şapte), da şapte români au furat în Italia un pui de pisică şi au cerut răscumpărare de la stăpân. Cât? 20 de Euro! E incredibil. Nici să furăm sau să revendicăm nu mai ştim. Acolo a ajuns incompetenţa.

Astăzi, una dintre acele zile care nu sunt cu nimic diferite faţă de celelalte. Doar că nişte poliţişti bihoreni au împuşcat DIN GREŞEALĂ! un om. Norocul lor a fost că săracu’ împuşcat era de fapt un tip urmărit internaţional pentru omor deosebit de grav. Asta a fost scăparea. Însă cred că este un caz unic. În locul killer-ului urmărit internaţional putea fi oricare tanti Maricica sau oricare nepotu’ Gigel (nu e nicio aluzie).

Ca să fiu mai selectiv, de dat, dai unde apuci. Şi nu dai foarte des, că după se-nvaţă lumea. Oricum nu dai bani. Dai cu părerea, dai cu subsemnatul, dar nu dai niciodată bani, pentru că ajutorarea semenilor este o chestie tabu pe plaiul mioritic. Nu mai există de mult aşa ceva. Iar acum dacă se-ntâmplă, se-ntâmplă doar pentru că există constrângeri. Nimeni nu mai ştie să dea de bunăvoie, de plăcere, cu plăcere. De crăpat în schimb, să crape capra vecinului, sau chiar vecinul că poate rămâi tu cu capra. Să crape oricine atâta timp cât nu eşti tu. Nu contează că e o dramă, că e o tragedie, că pur şi simplu îţi crapă laptopu’, nevasta, câinele sau o rudă de gradu’ 3. Trecem peste. Că aşa ştim noi să gândim. Mult mai bine ar fi, pe de altă parte să dai dracu’ orgoliul de căcat, care îţi umflă pieptul păros sau siliconat şi când dai teancul de acatiste cu numele tău scris de 3 ori, să-l scrii şi pe-al vecinului. Cine ştie poate într-o zi capra face pui şi te alegi cu unul moca. Dar până atunci să fie sănătos şi vecinu’.

Inventivitatea n-a omorât pe nimeni niciodată, dar a lăsat mască mulţi oameni. Iar când te pretezi, în 7, să furi un biet pisoi, sau când te pretezi în 2 să împuşti DIN GREŞEALĂ pe unul, mai ales când eşti poliţist, întrebările încep să fie puse. Concluziile sunt uşor de luat. Sunt lucruri elementare care trebuiesc făcute pentru eliminarea din start a acestor probleme.

1. Când plecaţi de acasă, luaţi cu voi, pet-ul (nu cel de bere!), indiferent de natura acestuia, pentru a evita în acest fel julirea / ciordirea acestuia.

2. Purtaţi întotdeauna îmbrăcăminte blindată pentru a putea fi împuşcat la nevoie şi bineînţeles accidental de vreun gabor.

În rest…numai de bine!

Linguşeală Non Fictivă!

Nu mă mândresc deloc să scriu, din nou despre GSPTV, însă cred că acum am descoperit singura alegere bine făcută de cei care au reuşit să demoleze cu succes o televiziune de sport. Mai mult sau mai puţin postul din Bucureşti – Ploieşti 25 – 27 şi-a asociat, nu ştiu nici eu cum, numele cu ultima lansare de disc de la Paraziţii. De fapt şi de drept Gazeta Sporturile lucrează cu Paraziţii şi va lansa pe 6 octombrie un nou single numit “Drumuri Fictive”.

Dar cum calciul penetrează această coajă de ou, aşa penetrează GSPTV minţile omului normal şi îşi aruncă numele la-naintare în orice proiect elegant. Dar vorba multă, sărăcia omului. Fără să fiu mândru că în acest post se asociază imaginea celor de la Paraziţii cu numele GSPTV…închei prin a spune “Da, daaaa, de ziuaaa taaa!”

Déjà Vu Românesc!

Traian Băsescu propune ceva, Elena Udrea încă nu e arestată, Gigi Becali se gândeşte să investească în iacii tibetani iar pe mine mă doare fix în posterior. O nouă zi. Plină de chef de viaţă şi de miros de veselie. N-ai cum să nu te gândeşti: Mâine cum va fi? ‘Om vedea! Probabil mâine, Băselu nu va mai propune nimic, dar va iniţia un nou proiect de lege şi se va certa ca-n codru cu magistraţii, sau va face vreun jurnalist “ţigan”. Probabil Elena Udrea va fi la fel: nearestată şi se va gândi cum să facă să rămână-n funcţie ca să mai tragă nişte bani. De data asta din fonduri europene. Probabil că nici Gigi nu se va da în lături să mai bage o declaraţie cu iz de brânză proaspătă şi îşi va începe ziua propunându-şi să ajungă mai celebru ca Attila Hunul.

Toate zilele seamănă-ntre ele. Aşa va fi şi săptămâna asta şi cea viitoare şi tot aşa. Pentru că-n România nu are ce să se schimbe. Se schimbă vremurile, drumurile nu. Se schimbă oamenii, dar ideile proaste ale guvernanţilor nu. Se schimbă preşedinţia, însă noul şef de stat va fi la fel de “marinar” precum şi cel de acum. Mai multe nu se pot schimba. Nu ne mai putem aştepta ca Băse să schimbe ceva în România, el va rămâne veşnic cu propunerile. N-ai cum s-o vezi pe Udrea în sacou de bulău, cu pantaloni mulaţi, asortaţi, trăgând cu glezna o bilă de fier de douăj de kile. Iar Gigi nu va vinde Steaua şi nu-şi va dona banii în scopuri caritabile, el alegând să se retragă la mănăstirea Dealu Mare.

România a fost, este şi va fi la fel. Doar omu’ se schimbă. Însă şi ăla care vrea să facă ceva ajunge să fie îndoctrinat de sistem, de ideile rămase de pe vremea lui Ceaşcă şi de felul de a fi al unora. Oamenii cu adevărat inteligenţi aleg alte căi. Aleg să aibă grija de familie, de lângă familie. În România n-ai cum. La noi ai grija de ai tăi de la muncă. Iar dacă la birou în Băneasa ai un oficiu Western Union, poate poţi trimite şi bani acasă-n Colentina. Iar familia o să-i primească în câteva minute. Tu oricum n-ai cum să te duci acasă. Nu poţi da sistemul peste cap. Ce rost are somnul şi mâncarea la ore fixe, când poţi dormi şi pe birou şi ronţăi sticsuri. La alţii cum de o fi posibil să se schimbe ceva? Şi ei se întreabă: Mâine cum va fi? Dar ei aşteaptă plini de interes ziua următoare, pentru că, la ei chiar se poate schimba ceva. De asta suntem după Zimbabwe şi Trinidad – Tobago la infrastructură. Pentru că ei şi-au dat seama că reprezintă o comunitate. Şi toţi fac câte ceva pentru comunitatea aia. Şi noi facem ceva esenţial. Lăsăm comunitatea-n pace şi nu o batem la cap cu nimic. Că doar nouă ne e frică de lucrurile noi.

Unde’s Mulţi Prostia Creşte!

Important în miez de criză şi în luna premergătoare campaniei electorale, este bineînţeles să ştii să atragi candidatu’. Dacă bugetaru’ e alături de tine şi te votează şi cu două mâini câteodată, trage o băşină spre Constituţie, bagă votu’-n buzunar şi bucură-te sincer că mai ai un prost lângă tine, poate, poate oi câştiga. Şi să vezi atunci…

Din surse jurnalistice zic eu sigure, am aflat zilele trecute că nu candidatul este cel mai cel într-o campanie electorală. Ci ăla care-l consiliază! Prima dată mi s-a părut cel puţin abstract lucrul ăsta, dar până la urmă mi s-a părut corect. Ăla mai deştept ia grămada de moloz, că doar îl consiliază pe ăla mai prost. E foarte corect. Însă câteodată banii cheltuiţi pe astfel de mentalitate indigenă se duc pe apa sâmbetei. Când îţi cocleşte mintea să atragi alegătoru’ în cele mai ţăcănite feluri, e deja începutul sau mijlocul sfârşitului. E adevărat că şi anul ăsta mă aşteptam la sloganuri care mai de care, la maşini cu portavoci deasupra care să promită din partea lui x şi y cârnaţi mai mulţi, pensii şi salarii mai mari, dentişti gratuiţi pentru studenţi şi miros de voie bună pe străzile din capitală şi nu numai la fiecare final de săptămână. Însă când, pe lângă lobul urechii mele a trecut zvonul cum că plictisiţii de la Parlament vor să legalizeze prostituţia şi drogurile uşoare mi s-a zbârlit păru-n cap. Grămada de capete fără creieri şi-a făcut din nou datoria de a fi inutilă şi de a lua decizii cel puţin prosteşti.

Pe de altă parte dacă stăm bine şi ne gândim dezmăţul este parte a românului. Să fie curve, să fie droguri, că voturile vin odată cu instaurarea stării de euforie. În cazul aplicării, o să mă duc sigur la vot în noiembrie. O să întâlnesc paraşutate drogate la tot pasul şi în loc de semnătură o să mă pună ăia din comisie să trag 2 fumuri. Asta dacă nu-şi varsă vreunul maţele pe carnetul meu de alegător. Până atunci, da-ţi banu pe prezervative de dat gratis la curve, nu în şcoli şi legalizaţi drogurile uşoare poate poate se apucă de votat şi ăia de 14 ani. Dar pân-acolo, se mai confirmă una: Unde’s mulţi…Prostia creşte!

Acţiune! Apoi Consecinţe!

E deja de notorietate ditamai scandalul dintre Georgian Becali şi Cristinel Bergodi dar acum deja masele se isterizează. Din punctul meu de vedere este mult mai simplu pentru A.I.S.S. să facă ceva. E normal să se răzvrătească împotriva patronului din Ghencea în felul ăsta, până la urma nu-l vezi pe Iancu la Timişoara, pe Paszkany la CFR sau pe Bucşaru la Urziceni făcând atâta circ mediatic.

Ce nu pot însă să înţeleg este de ce atâta vorbăraie şi nicio faptă. “Steaua sunt noi”, “Pleacă din Ghencea” şi alte replici de genul ăsta cred că au făcut înconjurul pământului alături de milioanele de înjurături adresate către loja din Ghencea. Da’ faceţi bă, ceva. Vorbiţivă cu toţii şi la meciul următor nu călcaţi niciunul la stadion. Staţi în faţă protestaţi, da-ţi cu roşii unii-n-tralţii, dar staţi afară. Iar pe stadion să fie atmosfera de la meciul cu Şeriff. Bineînţeles că patronului o să-i placă la nebunie că va fi singur în lojă, dar încasările de la meciul respectiv o să-l cam doară. Aşa la un meci, aşa la două, aşa până când o să-şi dea seama că pe lângă tribune suporterul de rând cu rând mai umple şi din visteria clubului. Şi când va realiza că după 3 meciuri cu tribunele goale, sau decât cu suporterii formaţiei adverse în tribune, încasările au scăzut cu 90% o să vină bâzâind la voi. Sau, mai există varianta să poată acoperi singur găurile apărute în buget prin lipsa voastră de pe stadion, însă nu le va plăti la nesfârşit. O fi având bani dar nu de dat cu nemiluita. Nu mai vorbiţi în gol. Acţiunea e mama reacţiunii. Degeaba vă plângeţi că Dumnezeu l-a uitat pe Becali în Ghencea dacă voi nu faceţi nimic. Bine că e Steaua a voastră, că de luat înapoi văd că vă chinuiţi rău de tot să o luaţi!

“Estem” Mândri De Voi!

Na, că se poate! Micuţul oraş de baştină a ajuns în Guiness Book Of Records! Da, da! Câmpina a ajuns să reprezinte judeţul Prahova în Cartea Recordurilor, după ce, nişte unii au creat…o pensulă uriaşă. În lipsă de altceva, lucrarea minune a fost dedicată lui Nicolae Grigorescu şi a fost prezentată în premieră la zilele oraşului, sărbăutorite cu mare fast weekendul trecut. Iniţiativa? Una lăudabilă zic eu, însă cum prahoveanul e invidios nevoie mare, părerea mea că mai bine păziţi pensuloiu’ cu preţul vieţii. Asta nu că ar valora cine ştie ce, însă în viziunea telegenilor sau a ălora din Cornu, parcă pensula ar sta mai bine lângă băile termale sau lângă ouăle lui Năstase.

Toate bune, dar pensula cică ar trebui să si picteze. Sau, mă rog să fie folosită pentru a picta. Nu reuşesc să-mi dau seama ce capodopere de artă contemporană ar ieşi din mâna ăluia care va folosi ineditul instrument, însă chiar dacă deseneşte un punct, tot se pune şi oricum e mai bine decât nimic. Cu 50 de kilograme-n greutate şi 4 metri 34, pensuloiul nu va fi uşor de julit ce-i drept. Nu prea poţi trece neobservat cu aşa ceva, nici măcar în Câmpina.

Recomandările zilei de astăzi, pentru cei pe care invidia nu-i poate lăsa să doarmă, ar fi să se apuce de confecţionat cea mai mare scobitoare din lume, care bineînţele să poată fi şi utilizată, sau cel mai mare pai din lume, care de asemenea să poată fi folosit. Pentru cei fără idei, mai recomandăm şi cea mai mare unghie falsă, megacoteţul de găini dar şi aparatul mobil antimuşte. Acestea sunt, bineînţeles numai câteva dintre sugestiile pe care le puteţi pune în practică. În cazul în care niciuna nu vă este pe plac nu rămâne decât să faceţi o pensulă de 5 metri. Iar Câmpina la anul o va face de 7.

The New Van Gogh